OMV Petrom anunță continuarea contractului de creștere a producției din zona Țicleni, cu un nou partener

  • Expert Petroleum a preluat controlul asupra actualului prestator de servicii de creștere a producției în zona Țicleni, filiala a grupului Petrofac, în timp ce OMV Petrom rămâne titular în cadrul acordurilor de concesiune
  • Expert Petroleum este partenerul OMV Petrom într-un contract similar pentru creșterea producției zăcămintelor din zona Timiș.

news-omv-petromOMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, anunță continuarea contractului de creștere a producției din zona Țicleni, județul Gorj, cu un nou partener: Expert Petroleum. Acesta a preluat părțile sociale ale filialei din România a grupului Petrofac, partenerul iniţial în cadrul contractului de creştere a producţiei, și va continua operațiunile de extracţie și servicii aferente.

Actualul contract de creștere a producției din zona Țicleni va continua într-o formă modificată, care să reflecte noile condiții de piață. OMV Petrom va rămâne unic titular al acordurilor de concesiune, deţinătorul producţiei de hidrocarburi şi al echipamentelor existente, precum şi titular al drepturilor şi obligaţiilor definite prin Legea Petrolului.
In continuare, pentru serviciile prestate, OMV Petrom va remunera Expert Petroleum în baza unui tarif de servicii care variază în funcție de nivelul producției livrate. Zăcămintele de țiței din zona Țicleni care fac obiectul contractului de creştere a producției sunt zăcăminte mature, aflate în exploatare de peste 60 de ani.
Expert Petroleum este o companie specializată în exploatarea zăcămintelor mature din România, fiind partenerul OMV Petrom într-un contract similar, semnat în 2012, pentru creșterea producției din 13 zăcăminte din vestul României (zona Timiș).

Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 65 milioane bep în 2015. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării, la sfârşitul lui 2015.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Pentru mai multe detalii şi informaţii:
Biroul de Presă OMV Petrom: +40 (372) 168377;  press.office@petrom.com
Website: www.omvpetrom.com; www.petrom.ro